Thursday, October 29, 2009

Forumistica mea

Textele de pe acest blog au fost scrise ab ovo pe la felurite gazde din hyperspatz (cum i-am zis io cyberspațiului, de la bun început), în special pe siteurile ziarelor 'centrale' (unde era înghesuiala mai mare şi deci şi pofta de încăierare corespunzătoare). Fiind însă pățit deja, din odyseea mea hyperspatzială anterioară (2003-2007), când am pierdut mii de texte fiindcă nu avusesem prevederea de a le salva, crezând că ele vor rămânea acolo cât va fi lumeea, păi cum naiba (în timp ce găzdoii lor se și pregăteau a le deleta, unii din prostie, fără să știe că forumistica din prima perioadă a cyberspațiului.ro era o comoară vie, ca orice pionierie, alții îmboldiți ori somați chiar de băieții cu ochi albaștri din Carpați, cărora aproape toți celebrii gazetari ori editorialiștii postdecembrist aplaudați nu doar că le erau și le sunt îndatorați, însă 99% dintre ei le sunt chiar colegi ori subordonați), m-am gândit, de aceea, ca o dată cu impostarea mesajului meu pe-a băieților cică liberă vatră, să-mi public textul și pe un blog special creat, iată (și doar de mine, sper, controlat) Și că bine m-am gândit o dovedește faptul că cele mai multe dintre textele pe care vi le dau aici și acum la frunzărit au dispărut de pe siteurile originare, ați ghicit, shiiit...:( 

No comments:

Post a Comment